Incalzirea alternativa, cu pompele de caldura – stiati de programele bani de la stat?
Facturi mai mici – cine nu viseaza la asta? Toata lumea isi doreste sa obtina maxim de confort cu minim de efort si ca drept dovada tot mai multi se orienteaza spre solutii alternative. Spre exemplu construiesc mai eficient case pe structura de lemn si nu uita sa includa in proiectele lor diverse sisteme care sa ofere randament la incalzire sau racire. Printre altele vorbim despre pompele de caldura, sursa alternativa pentru cum poate fi incalzita o casa/ un spatiu.
Despre pompele de caldura am mai discutat si cu alte ocazii aici pe blog. Acestea pot reduce cu mult cheltuielile pe care le aveti in privinta incalzirii casei – vorbim de economii de pana la 75%. In plus, asociate acestora pot fi si panourile solare fotovoltaice. Acestea produc suficienta energie incat pompa sa incalzeasca toata casa. Din fericire, ambele variante de sisteme fac parte din programe subventionate de stat.
Scopul acestor programe
Finantarile de la stat nu sunt lipsite de birocratie, desigur, dar astfel de programe sunt insa binevenite. Implica decontarea de la stat a unor sume menite sa va ajute sa duceti la bun sfarsit instalarea unui sistem ce utilizeaza energia regenerabila. Aici includem atat panourile solare presurizate/nepresurizate, cat si pompele de caldura, exclusiv pompele de caldura aer-aer.
Daca vorbim in termeni strict legati de avantaje, nu avem cum sa omitem unele dintre cele mai importante legate de pompele de caldura. Spre exemplu, uitati de tot ce tine de partea complicata a unui proiect cu tevi de gaz incluse. Nu este nevoie de astfel de proiecte, implementate dupa ce in prealabil ati adunat cine stie cate semnaturi de la vecini. La fel de bine veti uita de infiltratii de gaz, de poluarea aferenta acestor situatii, iar cat despre investitia in sine, pompele de cadura sunt trainice. Asa cum garantam ca forajele de puturi sunt durabile de la o generatie la alta, acelasi lucru se intampla si cand vine vorba pompele de caldura, ce pot avea pana la 20 de ani de garantie.
Pretul gazelor si a altor resurse creste considerabil de la an la an – luati in calcul invesitita in pompele de caldura
Unul din motivele foarte bine intemeiata ce ii fac pe multi sa se orienteze spre sursele alternative de incalzire se refera la costurile mari ale resurselor. Ati montat o centrala pe gaz, cu gandul ca aveti nevoie de confort. Doar ca de la an la an si chiar si in intervale mai scurte de atat costurile resurselor de acest tip cresc. Studiile si estimarile efectuate pana acum arata ca investitia intr-o pompa de caldura se va amortiza in decurs de 4 pana la 6 ani, din ceea ce economisiti lunar din plata facturilor. Rezonabil am putea spune. Daca mai mizati si pe diferite programe care sa va ajute – cum sunt cele initiate de stat – amortizarea de costuri poate sa intervina si mai repede, sa spunem in decurs de 2-3 ani.
Exista programe de tip casa verde sau casa eficienta energetic. Suna bine, sumele ce pot fi decontate difera. Totusi ce ii opreste pe multi sa faca acest pas? Este mentalitatea insasi, este preferinta pentru clasic pentru ca asa au facut parintii, asa au facut bunicii. Continuam sa credem ca o casa buna si trainica este doar din cea din piatra – ca celebra urare – sau din caramida in orice caz. Ei bine orientati-va spre casele din lemn, din aceleasi considerente de a avea costuri de intretinere mai mici. Montati sisteme de ventilatie cu recuperare de caldura si veti minimaliza pierderile de caldura, cu un climat sanatos in interior. Printre altele, pompa de caldura va face si ea o diferenta in privinta modului eficient si rentabil de a o incalzi.
Investiti in foraje si pentru a avea sursa buna de apa curenta. Veti obtine:
- Sursa buna de apa. Veti avea un nivel constant de apa.
- Apa pentru intretinerea gospodariei, pentru irigatii de asemenea.
- Apa de calitate, intrucat recomandam forajele de adancime medie sau mare, asta inseamna ca la asa nivel diversele surse de poluare nu ajung.
De asemenea, colaborand cu echipa noastra veti avea parte de o experienta completa si de:
- Put forat corect. Am discutat si cu alte ocazii, sa sapi in orba in adanc este incercare pentru toata lumea, insa nu toata lumea poate obtine un foraj impecabil executat, care chiar sa reziste generatii dupa generatii.
- Debit de apa in functie de care este capacitatea acvifera.
- Detalii tehnice, fisa proiectului inmanata la final, ce include si instructiunile de exploatare in mod corespunzator.
- O echipa de profesionisti care va ajuta sa duceti la bun sfarsit proiectul propus. Executie impecabila.
- Materiale de calitate, pentru ca nu putem avea pretentia la un rezultat bun daca nu folosim materiale dintre cele bune.
Unde vom fora urmatoarea data? Unde vom instala o alta pompa de caldura? Unde ne veti chema, acolo este urmatoarea noastra destinatie.
Sisteme inteligente de incalzire si alimentarea casei cu apa- ce avantaje vin la pachet cu acestea
Vremurile se schimba an de an in orice domeniu. In ultima perioada au crescut foarte mult preturile la alimente, materiale de constructii si la aproape orice alte obiecte de care avem nevoie. De asemenea piata locurilor de munca sufera modificari, fiind unele joburi care sunt inlocuite de diverse aparaturi, altele care dispar complet pentru ca necesitatile sunt altele. Oricum ar fi, ne adaptam schimbarilor si luam decizii cat mai convenabile pentru noi.
Din pacate si pretul utilitatilor a crescut, indiferent daca vorbim despre cei care locuiesc la casa sau la apartament. Asta inseamna venituri mai mici in fiecare luna, in special in perioadele mai reci. Totusi, ca de fiecare data, la noi veti gasi diverse solutii pentru acasa. Sistemele inteligente de incalzire va pot fi de mare ajutor si veti afla din acest articol de ce.
Solutii avantajoase pentru probleme generale
Orice persoana si familie sufera din cauza scumpirilor, fiind o problema generala. Important este sa luati deciziile potrivite, care sa va aduca avantajele si solutiile asteptate. In acest sens noi va putem ajuta cu montarea a diverse sisteme pentru acasa. Vorbim aici despre trei mari servicii pe care le puteti alege si anume:
- Forajele pentru puturi
- Instalarea pompelor de caldura
- Instalarea panourilor solare termice.
Fiecare dintre acestea pot aduce avantaje diverse ce nu pot fi de ignorat, pe care le veti considera chiar de mare ajutor acasa. Asta pentru ca va ajuta sa economisiti lunar sume considerabile, chiar daca investitia initiala este poate destul de mare.
Forajele pentru puturi
Asa cum am mai discutat aici pe site, forajele pentru puturi va pot ajuta foarte mult. Asta pentru ca sunt o solutie pentru casele in care nu exista retea publica de apa, dar pot fi montate pentru orice gospodarie.
Un foraj ar trebui realizat la adancimi medii sau mari, noi asa recomandam pentru ca apa sa nu intre in contact cu diverse substante poluante. Asa cum stiti deja oferim solutii diverse de forare, in functie de tipul de sol si alte aspecte. Trebuie sa stiti ca un foraj poate alimenta o casa cu apa de care aveti nevoie. Asta inseamna ca nu veti mai avea cheltuieli lunare din aceasta perspectiva.
Ne vom ocupa de toata lucrarea daca apelati la serviciile noastre de foraje pentru puturi de apa. Trebuie sa stiti ca vom lua in calcul suprafata casei, cati membrii sunt in familie si alte aspecte astfel incat sa realizam o lucrare personalizata, care sa poata asigura necesarul de apa de care aveti nevoie.
Instalarea pompelor de caldura
O alta solutie pot fi pompele de caldura. Va putem ajuta cu montarea unor pompe de caldura care va pot ajuta sa economisiti pana la 75% din energie, in comparatie cu alte tipuri de sisteme de incalzire.
In acest caz vorbim despre exploatarea in mod inteligent a energiei din sol. Practic este si o solutie eco friendly. Puteti alege pompe de caldura care functioneaza pe principii precum:
-Apa – apa
-Sol – apa.
Vorbim aici despre freonul care intra in contact cu apa si ii preia din caldura. Prin procese complexe freonul ajunge in stare gazoasa si atunci poate ajunge la temperaturi de 70 – 75 de grade.
Va putem ajuta cu servicii complete in ceea ce priveste instalarea pompelor de caldura. Nu ne vom ocupa doar de materialele necesare, ci si de montarea propriu-zisa astfel incat sa aveti parte de schimbarile dorite.
Instalarea panourilor solare termice
Una dintre ultimele solutii de care puteti beneficia cu ajutorul nostru este instalarea panourilor solare termice. Asa cum bine stiti este foarte avantajos sa beneficiati de energia solara. Multe dintre persoane isi indreapta atentia spre aceste solutii, in special din cauza costurilor crescute pentru utilitati.
Panourile solare va pot asigura necesarul de apa calda in proportie de 100% in timpul verii, ceea ce nu este un procent de trecut cu vederea. Chiar si pe timpul iernii sunt de ajutor pentru ca pot asigura pana la 70%. Conteaza foarte mult si ce tip de tuburi alegeti, daca sunt vidate sau plate, astfel incat sa se plieze pe cerintele si necesitatile pe care le aveti.
Ne vom ocupa de toate demersurile necesare, de la alegerea panourilor potrivite și pana la montare. Important de stiut este faptul ca in cazul panourilor solare termice este extrem de important si unde sunt asezate, astfel incat lumina soarelui sa ajunga la ele pe tot parcursul zilei.
Profesionistii din echipa noastra va asigura ca vor lua in considerare toate aspectele astfel incat sa va ofere servicii de calitate.
Solutii inteligente, avantaje pentru viitor
Atunci cand alegeti oricare dintre aceste sisteme este important si cu ce echipa lucrati. Noi, echipa Eco Drill Foraje va putem ajuta cu tot ce aveti nevoie. Avem experienta in domeniu si cu siguranta veti avea parte de avantaje si in viitor daca veti alege aceste solutii inteligente pentru casa voastra.