Lipsa gazului metan din multe dintre zonele ţării poate fi suplinită de energia geotermală, considerată de specialişti una dintre cele mai ieftine modalităţi de încălzire a locuinţei. Centrala geotermală „transportă” căldura pământului din adâncuri direct în casă. Potrivit specialiștilor Eco Drill şi distribuitorilor de astfel de instalaţii, aceste sisteme permit economii de 90% în procesul de răcire al clădirilor, iar costurile de operare faţă de sistemele de climatizare electrice şi centralele pe bază de combustibili fosili  sunt mai mici cu 70%. Potenţialul geotermal al solului poate fi fructificat atât termic, cât şi electric. O centrală electrică geotermală presupune în mod obligatoriu existenţa unor foraje de mare adâncime, ceea ce duce la o creştere semnificativă a investiţiei.

Sistemul de “extragere a căldurii din pământ” începe cu pompele termice geotermale formate din trei părţi: unitatea de schimb de căldură cu solul, pompa termică propriu-zisă şi sistemul de alimentare cu aer. Colectoarele sistemelor pentru extragerea energiei geotermale sunt formate din ţevi PE (polietilenă), aranjate în spirală, ce pot fi dispuse atât pe orizontală, în situaţia în care se optează pentru îngroparea lor la o adâncime de aproximativ 1,2-1,5 metri, cât şi pe verticală, dacă sunt introduse în puţuri de mare adâncime. Proprietăţile polietilenei permit acestor sisteme să reziste la temperaturi cuprinse între -55 şi + 600°C. Prin colectoare circulă, în sistem închis, un amestec de apă şi antigel ce preia căldura din sol şi o transferă pompei de căldură.

Aceasta din urmă concentrează căldura preluată din sol pe care apoi o introduce în circuitul caloriferelor din locuinţă. În funcţie de climat, suprafaţa disponibilă şi de puterea sistemului, circuitul geotermal poate fi configurat în mai multe feluri, iar odată instalat acest circuit nu necesită întreţinere. Temperatura înregistrată în primii patru metri ai scoarţei terestre este cuprinsă între 10°-16°C. Acest nivel e puţin mai ridicat decât temperatura aerului din timpul iernii şi mai scăzut decât cea a aerului vara. Iarna, pompa transmite căldura acumulată de fluid în cadrul sistemului de alimentare cu aer. Vara, procesul este inversat, iar căldura eliminată din interiorul clădirii poate fi folosită la încălzirea apei, constituind o sursă gratuită de apă caldă.
Investiţia, în funcţie de suprafaţa care trebuie încălzită
Preţul de pornire al acestor instalaţii începe de la câteva mii de euro şi poate depăşi cu uşurinţă 40.000 de euro. Diferenţa este făcută de suprafaţa ce trebuie încălzită şi de adâncimea la care este îngropat sistemul de colectare. Dacă acesta din urmă se află la doi-trei metri adâncime, apa din ţevi nu se încălzeşte mai mult de 10˚C, situaţie în care sistemul va trebui să consume energie electrică sau gaz pentru a creşte temperatura apei înainte să fie pompată în calorifere. Apa scoasă la suprafaţă dintr-un puţ aflat la 2.500 metri adâncime are 70 de grade, temperatură apropiată de cea din calorifere pe timp de iarnă. În medie, investiţia ce trebuie făcută pentru acoperirea necesarului termic din timpul anotimpului rece, dar şi pentru asigurarea răcorii de peste vară se cifrează în jurul valorii de 15.000 de euro pentru o casă de 250 metri pătraţi, suprafaţă egală cu cea a trei apartamente cu trei camere.

Chiar dacă pare mare, amortizarea investiţiei se poate realiza şi în mai puţin de cinci ani.  Potenţialul termic anual al României din surse geotermale a fost evaluat la 7 PJ (petajoules), de opt ori mai puţin decât se poate obţine cu ajutorul energiei solare. Cu toate acestea, echivalentul termic al celor 7 PJ (7 x1015 Joules) este de 1,67 milioane gigacalorii, de trei ori mai mult decât se livrează prin reţeaua municipiului Cluj-Napoca într-o iarnă nu prea geroasă. Altfel spus, oricât de aspre ar fi lunile de iarnă, energia geotermală ce s-ar putea obţine ar fi suficientă pentru încălzirea a cel puţin 300.000 de locuinţe.

Zonele cu cel mai mare potenţial geotermal sunt Câmpia de Sud şi cea de Vest. Paradoxal sau nu, judeţele din aceste două regiuni sunt cel mai slab dezvoltate în ceea priveşte acoperirea cu reţele de gaze naturale.