Jumătate din suprafaţa totală a terenurilor agricole din România are deficit de umiditate în sol, potrivit specialiştilor. După 1989, suprafaţa irigată din România s-a redus sub jumătate, infrastructurile de irigaţii fiind supuse unui proces de degradare continuu. Însă, experienţa secetei de anul trecut a făcut ca interesul fermierilor pentru investiţii în sisteme de irigaţii să crească, spun reprezentanţii companiilor producătoare şi distribuitoare de instalaţii de irigare.
Costurile ridicate cu energia electrică şi pentru alimentare cu apă erau principalele argumente ale agricultorilor care renunţau, an după an, în ultimele două decenii, la utilizarea infrastructurii de irigaţii. În ultimii ani însă tehnologia irigaţiilor a evoluat mult şi performanţele sunt din ce în ce mai ridicate. Sistemele de irigaţii sunt acum dotate cu senzori şi panouri de automatizare computerizate fapt care valorifică superior cantităţile de apă utilizate pentru culturi şi eficientizează consumul de energie.
Reducerea riscurilor şi producţie suplimentară
Irigarea culturilor este în primul rînd o metodă de a reduce riscurile în afacerile agricole. Este clar că prin irigare, mai ales în perioadele de secetă, calitatea şi randamentul culturilor cresc ceea ce înseamnă şi venituri suplimentare.
La ora actuală, în lume, din cele peste 1,5 miliarde de hectare de teren arabil, aproximativ 300 de milioane de hectare sunt irigate, acestea din urma furnizând în jur de o treime din producţia agricolă mondiala. Statele Unite ale Americii, India şi China deţin împreună jumătate din totalul suprafeţelor pe care se foloseşte irigarea sistematică.
Aportul terenurilor irigate la producţia totală de cereale, la nivel mondial, este de 40% ceea ce corespunde cu producţia medie de pe 18% din suprafaţa terenurilor arabile la nivel mondial. Totodată terenurile irigate contribuie la creşterea ocupării populaţiei, de circa 30%.
Rata de creştere a amenajărilor de irigaţii a scăzut de la 2 – 3% între anii 1970 – 1980, la 0,6% între anii 2000 – 2010.
Conform statisticilor realizate de specialişti, pentru producerea unui singur kilogram de grâu este nevoie, de la însămînţare, până la recoltare, de 400 – 2.000 de litri de apă (în funcţie de zonă, mai mult sau mai puţin aridă).
Electropompă sau motopompă
Dacă un agricultor se decide să irige o suprafaţă de teren, indiferent de mărime şi de cultură, primul lucru de care trebuie să ţină seama este sursa de apă. Apa pentru irigaţii poate proveni din diverse surse: râu, canal, rezervor, pânză freatică etc. În general, trebuiue să ţină seama că există o diferenţă de nivel între sursa apei şi locul unde se irigă. Apoi,trebuie avut în vedere dacă există o sursă de energie electrică.
„Dacă există o sursă de energie electrică, în cazul când se pompează apă dintr-un râu, canal sau rezervor se foloseşte o electropompă. Există şi soluţia utilizării unui generator electric de diferite puteri dacă nu există energie electrică în zona respoectivă. De asemenea, există şi varianta folosirii unei motopompe cu motor termic (de obicei diesel) dacă agricultorul nu dispune la fermă de o sursă de energie elecctrică”, spune Şerban David, directorul Departamentului de cercetare-dezvoltare de la societatea Novus, din Constanţa, producător de instalaţii de irigat înfiinţat în România, după 1990.
Dacă apa care urmează să fie folosită la irigare provine din pânza freatică, pentru pompare se foloseşte o pompă submersibilă, montată în interiorul puţului chiar şi la adâncimi care ajung la 50-150 metri.
Pentru forarea puţului trebuie consultat un specialist EcoDrill
Pentru situaţia în care apa se extrage de la o adâncime de 100-120 metri, din pânza freatică, pentru un debit bun, puţul ar trebui să aibă un diametru de 30-40 centimetri. Operaţiunea de foraj se execută de o firmă specializată precum este EcoDrill din Bacău iar costul este destul de accesibil.
Înaintea forării, agricultorul trebuie să se consulte cu un specialist geolog care să constate la ce adâncime există debitul necesar al pânzei freatice, ce fel de sol este etc.
Pompa submersibilă care se montează în interiorul puţului este dotată cu senzori de nivel. În cazul în care nivelul apei scade, pompa se opreşte automat pentru a nu se deteriora.
„După ce fermierul a săpat puţul cu ajutorul unei firme specializate, noi venim cu restul instalaţiei, cu pompa submersibilă, tubulatură, partea de automatizare (panou electric de conexiune, senzori şi altele), generator de curent”, a declarat Şerban David, de la Novus Constanţa.
Pentru a avea un sistem de irigare performant şi potrivit, trebuie ales sistemul adecvat pentru situaţia dată din teren, trebuie avute în vedere cheltuielile pentru achiziţionarea şi instalarea sistemului, precum şi costurile de pompare, funcţionare, activităţi de mentenanţă şi revizii periodice.
Metodele de irigare
Metodele de bază ale irigării sunt scurgerea la suprafaţă, scurgerea gravitaţională, aspersiunea, irigaţia subterană şi prin picurare. Există şi metode de irigare speciale, aplicabile lapăşunile cultivabile, la fâneţe şi sere.
Irigarea de suprafaţă poate fi de asemenea, de mai multe feluri: prin aspersiune, radiculară, prin picurare şi micro-aspersiune etc.
Sistemele de irigare se mai pot alege şi în funcţie de tipul de cultură vegetală. Metoda de irigare diferă şi în funcţie de tehnologiile de cultură (floricultură, pomicultură, legumicultură, amenajări peisagistice şi altele). Metodele diferă de exemplu Sistemele pot varia în funcţie de costuri şi pot avea cerinţe diferite de funcţionare. Un calendar de irigare corect şi cantitatea de apă utilizată, fac adesea diferenţa dintre profit şi pierderi într-o operaţiune de irigare. Cele mai comune sisteme de irigaţii, folosite de exemplu în legumicultură, furnizează în general, 12-30 litri de apă pe minut. Pentru culturile ecologice, sistemul de irigare recomandat este cel prin picurare.
În general, când se alege sistemul de irigaţie se ţine seama de: tipul de cultură, necesarul de apă, tipul solului, sursa de energie, localizarea sursei de apă şi disponibilităţile financiare (atât pentru achiziţionare, cât şi pentru funcţionare şi întreţinere)
Sistemele de irigaţii folosite în domeniul agricol sunt cele mai complexe datorită suprafeţelor mari pe care funcţioneaza si a faputului că trebuie administrat corect şi îngrăşământul odată cu apa.
Investiţia într-un sistem de irigare
După seceta de anul trecut când pierderile din agricultura naţională au fost însemnate (numai la culturile de porumb recoltele au fost şi cu 60% mai mici decât în anii precedenţi) fermierii au înţeles cât de necesare sunt investiţiile în sistemele de irigaţii.
„Este prima dată în ultimii trei ani când avem întreaga capacitate de producţie acoperită. Am extins gama de produse, cu utilaje de capacitate mai mare, care să acopere o suprafaţă de până la 5 ha, dintr-o singură trecere. Inclusiv fermieri din Bulgaria au venit să contracteze şi urmează să rezolve problema finanţării.
Până acum, produceam pe stoc şi urma să vedem dacă vindem în vară. În iarnă, am chemat mai mulţi lucrători de la pensie. De la 42 de locuri de muncă, am crescut la 60. Sunt solicitate motopompele şi instalaţiile de irigat. Avem cereri şi pentru sistemele de irigaţii locale, întrucât foarte mulţi au o sursă de apă în zonă. Ne-am dezvoltat un compartiment de proiectare şi producţie a acestor sisteme, în care realizăm toate componentele necesare la irigaţii. Foarte mulţi s-au arătat interesaţi de soluţia propusă de noi, cu puţurile forate la medie adâncime”, declară reprezentanţii societăţii Novus din Constanţa.
Cea mai scumpă instalaţie de irigaţii de la Novus, cu tubul de 600 m lungime, costă aproximativ 14.000 euro. Una similară, produsă în Austria sau Germania, costă între 25.000 şi 27.000 euro. Cea mai ieftină, cu tubul de 220 m, costă 5.000 euro, declară directorul Departamentului de cercetare -dezvoltare.
Investiţia pentru o suprafaţă de cultură de 40 hectare, cu un puţ de 120 m, se ridică la circa 24.000 – 25.000 euro. Anul trecut, cei ce au irigat prin această metodă şi-au recuperat banii investiţi, întrucât preţul grâului şi porumbului s-a dublat.
Suprafaţa contractată pentru irigaţii s-a dublat în 2013
Suprafaţa contractată pentru irigaţii în 2013 s-a dublat faţă de anul trecut, totalizând în momentul de faţă 400.000 de hectare, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.
„Este foarte important să putem extinde în acest an suprafaţa care va fi irigată. În prezent avem în jur de 400.000 de hectare contractate, ceea ce este un câştig semnificativ faţă de anul trecut, când discutam de 170.000 de hectare, şi asta la începutul lunii mai când era deja secetă. Vrem să oferim în acest an servicii de irigat în condiţii foarte bune şi să facem acele revizii tehnice din timp, respectiv încă din luna mai”, a precizat Daniel Botănoiu.
Acesta consideră că decizia Ministerului Agriculturii de a a aduce apa pe canalele de irigaţii va influenţa pozitiv contractarea suprafeţelor pentru irigat, nu numai în acest an ci şi în anii următori.
„Nu ştiu cât de mult a influenţat decizia MADR de a aduce apa pe canalele de irigaţii în ceea ce priveşte contractarea suprafeţelor de irigat, dar cert este că pentru anii următori în momentul în care o entitate a statului tratează cu seriozitate producătorii vor avea şi ei încredere. Au fost situaţii în care au contractat cu ANIF anumite suprafeţe, iar administraţia nu a reuşit să aducă apa pe canalul magistral, iar ei nu au mai udat şi şi-au pierdut încrederea. Sper că începând cu anul acesta să capete încredere din ce în ce mai mulţi producători şi să realizeze contracte, numai aşa putem creşte competitivitatea sectorului românesc”, a mai adăugat secretarul de stat MADR.
Banca Mondială: 1,8 milioane de hectare cu sisteme de irigare neviabile economic
Din 9,3 milioane de hectare cultivabile, sistemele de irigaţii acoperă puţin peste un milion de hectare, cu toate că jumătate din suprafaţa ţării are deficit de umiditate naturală la sol.
„Din cele 14,8 milioane de hectare de teren agricol din România, 9,3 milioane ha reprezintă terenurile arabile. Pe 0,5 milioane de hectare, din cele 2,9 milioane de hectare de teren arabil amenajat pentru irigaţii în perioada 1970-1989, există încă sisteme de irigaţii viabile economic. Pe alte aproximativ 0,6 milioane de hectare sistemele de irigaţii sunt marginal viabile, iar pe 1,8 milioane de hectare sistemele sunt neviabile economic“, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale.
Altfel, din 9,3 milioane de hectare doar aproximativ un milion mai beneficiază de udarea tehnologizată, faţă de aproape trei milioane irigate înainte de 1989. Puţin peste 10% din terenuri se mai irigă în prezent, faţă de peste 30% în 1990.
La sfârşitul lunii iunie 2013, a fost aprobată în şedinţă de Guvern o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004. actul normativ vizează protejarea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare prin transmiterea acesteia către organizaţiile şi federaţiile de udători sub formă de comodat şi nu în proprietate ca până acum, urmând ca, după o perioadă de 5 ani, la cerere, acestea să poată primi în proprietate respectiva infrastructură, numai dacă fac dovada exploatării şi întreţinerii corecte a acestora. Aceste reglementări urmăresc responsabilizarea organizaţiilor şi federaţiilor, ştiut fiind că în cazurile in care infrastructurile de irigaţii au fost acordate cu titlu gratuit acestea au fost supuse unui proces de degradare continuu, proprietarii neasigurând întreţinerea lor în condiţii optime. De asemenea, ordonanţa de urgenţă prevede, ca o altă măsură de protecţie, constituirea de către federaţii a unei garanţii în contul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare de 10% din valoarea de inventar a infrastructurii transmise, ANIF având dreptul de a reţine garanţia dacă acestea nu respectă obligaţiile stabilite prin protocolul de predare-primire. Ordonanţa prevede, de asemenea, exceptarea de la transfer către organizaţiile şi federaţiile de îmbunătăţiri funciare a infrastructurii principale de aducţiune.
Articolul a fost publicat și în Agrointel.