România a pierdul lupta cu frigul iar românii apelează la pompele de căldură

Reprezentanții Ministerul Energiei au prezentat în ultima ședință de guvern un raport întocmit de mai marii companiei, care prezintă o situație apocaliptică a modului a cantității de apă furnizată de hidrocentrale

La preluarea mandatului, miniștrii Energiei și Economiei anunțau că nu sunt probleme în aprovizionarea cu energie electrică. Acum însă au alte păreri. Potrivit unui comunicat al ministerului Energiei, încă de pe data de 11 ianuarie Transelectrica a notificat mai multe instituții de faptul că există o criză iminentă în funcționarea sistemului energetic național. Este vorba de perioada 17 – 20 ianuarie, iar ministerele Energiei și Economiei au fost anunțate că vor fi probleme cu aprovizionarea cu energie electrică din cauza vremii severe.

Potrivit speciasliștilor, gazele au ajuns la un consum istoric, trecându-se la consumul din conductele magistrale, adică sursele tradiționale de gaze nu au fost suficiente. Pe de altă parte energia produsă în parcurile eoliene a fost foarte puțină deoarece din cauza viscolului instalațiile au înghețat. Transportul cărbunelui a fost afectat de asemenea din cauza vremii.

Guvernul a elaborat un act normativ prin care exporturile de electricitate pot fi anulate, iar consumul intern de energie electrică poate fi restricţionat. Autorităţile spun că limitarea în tranşe a consumului de energie electrică fiind aplicată în zona industrială prin restricţionarea consumului la o putere minimă tehnologică.

Ministerele Energiei și Economiei pregătesc potrivit unor surse guvernamentale măsuri pentru reducerea cantității de energie electrică furnizată agenților economici pentur a ajuta populația.

Astfel se impune, din nou, să adoptăm, URGENT, gândirea vecinilor care de mai bine de 10 utilizează sistemele de încălzire prin pompe de căldură și panouri solare de încălzire a apei furnizate de compania EcoDrill. Astfel, populația României va beneficia de căldură și apă caldă GRATIS, cu sprijinul naturii care nu cere nimic în schimb.

Pentru aceasta nu trebuie decât să apelați numărul de telefon: 0749.861.105

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *