heat_pump_teaser_image

Care este eficienta unei pompe de caldura

In ultima perioada in care se vorbeste de energii regenerabile, masini electrice si alte metode alternative, au aparut in peisaj si pompele de caldura. Cat sunt ele de eficiente si cum le alegem astfel incat sa transforma locuinta noastra intr-o casa primitoare, sunt chestiuni pe care le vom aborda in randurile care urmeaza.

Eficienta unei pompe de caldura

Pompele de căldură pot fi cel mai eficient mod de utilizare a energiei electrice pentru încălzirea locuinței, însă trebuie să avem în vedere că unele sunt mult mai eficiente decât altele, in functie de producator, materialul din care este realizata, dimensiuni, greutate. Modelele mai eficiente vor produce aproximativ de două ori mai multă căldură față de modelele cu un randament mai mic, folosind aceeași cantitate de electricitate. De asemenea o pompa de caldura produsa in Germania, Austria sau America va fi mult mai eficienta si competitiva decat una din China.

Cum alegem o pompă cu o performanță sporită?

Întâi de toate, trebuie să știi exact ce vrei de la pompa de căldură, pentru că ele pot fi folosite în mai multe scopuri în locuință. Pe lângă încălzirea locuinței, aveți posibilitatea să folosiți o pompă de căldură exclusiv pentru încălzirea apei calde menajere sau pentru încălzirea piscinei. Pompele pentru apă caldă sunt pompe aer-apă care trag aerul viciat și cald din băi sau bucătării și îl folosesc pentru încălzirea apei calde menajere. Unele dintre ele au o rezistență de 600 sau de 800 wați.

Cum aleg investitia?

In principiu, pompele de caldura cele mai des intalnite sunt de doua feluri. Sistem sol-apa, aer-apa. Daca, de exemplu, alegi sistemul sol-apa, daca pompa costa 10.000 de dolari vei mai plati tot cam atat pentru instalare, montaj, mentenanta. In schimb daca alegi o pompa de caldura aer-apa, nu mai trebuie sa mai faci si alte investitii pentru ca pompa isi ia singura resursa din aer. Diferenta este ca are un consum mai mare de curent dar nu cu foarte mult, dar in principiu, doua pompe de aceeasi putere dar specificitate diferita au acelasi randament, difera doar consumul de curent.

Mai mult
jardhiti_1220x550_145737

Alimentarea cu energie geotermala prin utilizarea de pompe de caldura

Nu stiu cati stiu dar sunt cateva zone din Romania unde, cu ajutorul unor pompe de caldura submersibile, s-a reusit alimentarea unor zone populate cu energie geotermala.

Astfel de locuri gasim pe raza municipiul Oradea în judeţul Timiş si in alte localitati. In principiu, in urma unor studii geotehnice, s-a stabilit ca cele mai multe localitati cu potential de incalzire geotermala sa afla in regiuni precum Banat, Muntii Apuseni si Nor-Vestul Romaniei.

Ce inseamna energie geotermala?

Energia geotermică face parte din clasa energiilor regenerabile (verzi) şi reprezintă căldura care provine din interiorul Pământului (prin roci şi fluide subterane). Ea se obţine prin captarea apei fierbinţi şi a aburilor din zonele cu activitate vulcanică şi tectonică sau a căldurii subpământene. Poate fi folosită pentru încălzire (a locuinţei, a apei), dar şi pentru producerea curentului electric. Este o energie nepoluantă, iar oamenii au folosit izvoarele cu ape calde de mii de ani, cu diverse scopuri – pentru baie, ca sursă de apă de gătit, apoi în staţiuni balneare şi, într-un final, pentru a produce energie din ele.

Acum, cu energie geotermală se încălzesc locuinţe, se cresc plante în sere, se usucă recolte, se încălzeşte apă în crescătorii de peşti, se realizează procese industriale precum pasteurizarea laptelului sau dezinfectarea unor componente industriale. Cel mai bun exemplu de orientare către beneficiile energiei geotermale este Islanda, unde se extrage apă fierbinte de la adâncimi variate – de la 500 de metri adâncime, apă de 150 de grade Celsius, iar de la 1.000 de metri adâncime, apă de 300 de grade. In Islanda forarea pentru puturi de apa e o acvititate de rutina.

Romania, chiar daca nu are potentialul Islandei si trebuie sa foreze mai adanc, ar putea sa creeze sisteme inteligente cu pompe submersibile si alte utilaje. Problema este generate de costuri. Soluţia stă, ca şi în alte cazuri, în fondurile europene, care ar putea fi accesate în acest scop prin proiecte fundamentate şi susţinute inclusiv de autorităţi locale, regionale şi naţionale.

Mai mult
bbb

Cât costă şi cum se alege un sistem de irigare eficient dacă ai realizat foraje

Jumătate din suprafaţa totală a terenurilor agricole din România are deficit de umiditate în sol, potrivit specialiştilor. După 1989, suprafaţa irigată din România s-a redus sub jumătate, infrastructurile de irigaţii fiind supuse unui proces de degradare continuu. Însă, experienţa secetei de anul trecut a făcut ca interesul fermierilor pentru investiţii în sisteme de irigaţii să crească, spun reprezentanţii companiilor producătoare şi distribuitoare de instalaţii de irigare.

Costurile ridicate cu energia electrică şi pentru alimentare cu apă erau principalele argumente ale agricultorilor care renunţau, an după an, în ultimele două decenii, la utilizarea infrastructurii de irigaţii. În ultimii ani însă tehnologia irigaţiilor a evoluat mult şi performanţele sunt din ce în ce mai ridicate. Sistemele de irigaţii sunt acum dotate cu senzori şi panouri de automatizare computerizate fapt care valorifică superior cantităţile de apă utilizate pentru culturi şi eficientizează consumul de energie.

Reducerea riscurilor şi producţie suplimentară

Irigarea culturilor este în primul rînd o metodă de a reduce riscurile în afacerile agricole. Este clar că prin irigare, mai ales în perioadele de secetă, calitatea şi randamentul culturilor cresc ceea ce înseamnă şi venituri suplimentare.

La ora actuală, în lume, din cele peste 1,5 miliarde de hectare de teren arabil, aproximativ 300 de milioane de hectare sunt irigate, acestea din urma furnizând în jur de o treime din producţia agricolă mondiala. Statele Unite ale Americii, India şi China deţin împreună jumătate din totalul suprafeţelor pe care se foloseşte irigarea sistematică.

Aportul terenurilor irigate la producţia totală de cereale, la nivel mondial, este de 40% ceea ce corespunde cu producţia medie de pe 18% din suprafaţa terenurilor arabile la nivel mondial. Totodată terenurile irigate contribuie la creşterea ocupării populaţiei, de circa 30%.

Rata de creştere a amenajărilor de irigaţii a scăzut de la 2 – 3% între anii 1970 – 1980, la 0,6% între anii 2000 – 2010.
Conform statisticilor realizate de specialişti, pentru producerea unui singur kilogram de grâu este nevoie, de la însămînţare, până la recoltare, de 400 – 2.000 de litri de apă (în funcţie de zonă, mai mult sau mai puţin aridă).

Electropompă sau motopompă

Dacă un agricultor se decide să irige o suprafaţă de teren, indiferent de mărime şi de cultură, primul lucru de care trebuie să ţină seama este sursa de apă. Apa pentru irigaţii poate proveni din diverse surse: râu, canal, rezervor, pânză freatică etc. În general, trebuiue să ţină seama că există o diferenţă de nivel între sursa apei şi locul unde se irigă. Apoi,trebuie avut în vedere dacă există o sursă de energie electrică.

„Dacă există o sursă de energie electrică, în cazul când se pompează apă dintr-un râu, canal sau rezervor se foloseşte o electropompă. Există şi soluţia utilizării unui generator electric de diferite puteri dacă nu există energie electrică în zona respoectivă. De asemenea, există şi varianta folosirii unei motopompe cu motor termic (de obicei diesel) dacă agricultorul nu dispune la fermă de o sursă de energie elecctrică”, spune Şerban David, directorul Departamentului de cercetare-dezvoltare de la societatea Novus, din Constanţa, producător de instalaţii de irigat înfiinţat în România, după 1990.

Dacă apa care urmează să fie folosită la irigare provine din pânza freatică, pentru pompare se foloseşte o pompă submersibilă, montată în interiorul puţului chiar şi la adâncimi care ajung la 50-150 metri.

Pentru forarea puţului trebuie consultat un specialist EcoDrill

Pentru situaţia în care apa se extrage de la o adâncime de 100-120 metri, din pânza freatică, pentru un debit bun, puţul ar trebui să aibă un diametru de 30-40 centimetri. Operaţiunea de foraj se execută de o firmă specializată precum este EcoDrill din Bacău iar costul este destul de accesibil.

Înaintea forării, agricultorul trebuie să se consulte cu un specialist geolog care să constate la ce adâncime există debitul necesar al pânzei freatice, ce fel de sol este etc.

Pompa submersibilă care se montează în interiorul puţului este dotată cu senzori de nivel. În cazul în care nivelul apei scade, pompa se opreşte automat pentru a nu se deteriora.

„După ce fermierul a săpat puţul cu ajutorul unei firme specializate, noi venim cu restul instalaţiei, cu pompa submersibilă, tubulatură, partea de automatizare (panou electric de conexiune, senzori şi altele), generator de curent”, a declarat Şerban David, de la Novus Constanţa.

Pentru a avea un sistem de irigare performant şi potrivit, trebuie ales sistemul adecvat pentru situaţia dată din teren, trebuie avute în vedere cheltuielile pentru achiziţionarea şi instalarea sistemului, precum şi costurile de pompare, funcţionare, activităţi de mentenanţă şi revizii periodice.

Metodele de irigare

Metodele de bază ale irigării sunt scurgerea la suprafaţă, scurgerea gravitaţională, aspersiunea, irigaţia subterană şi prin picurare. Există şi metode de irigare speciale, aplicabile lapăşunile cultivabile, la fâneţe şi sere.

Irigarea de suprafaţă poate fi de asemenea, de mai multe feluri: prin aspersiune, radiculară, prin picurare şi micro-aspersiune etc.
Sistemele de irigare se mai pot alege şi în funcţie de tipul de cultură vegetală. Metoda de irigare diferă şi în funcţie de tehnologiile de cultură (floricultură, pomicultură, legumicultură, amenajări peisagistice şi altele). Metodele diferă de exemplu Sistemele pot varia în funcţie de costuri şi pot avea cerinţe diferite de funcţionare. Un calendar de irigare corect şi cantitatea de apă utilizată, fac adesea diferenţa dintre profit şi pierderi într-o operaţiune de irigare. Cele mai comune sisteme de irigaţii, folosite de exemplu în legumicultură, furnizează în general, 12-30 litri de apă pe minut. Pentru culturile ecologice, sistemul de irigare recomandat este cel prin picurare.

În general, când se alege sistemul de irigaţie se ţine seama de: tipul de cultură, necesarul de apă, tipul solului, sursa de energie, localizarea sursei de apă şi disponibilităţile financiare (atât pentru achiziţionare, cât şi pentru funcţionare şi întreţinere)
Sistemele de irigaţii folosite în domeniul agricol sunt cele mai complexe datorită suprafeţelor mari pe care funcţioneaza si a faputului că trebuie administrat corect şi îngrăşământul odată cu apa.

Investiţia într-un sistem de irigare

După seceta de anul trecut când pierderile din agricultura naţională au fost însemnate (numai la culturile de porumb recoltele au fost şi cu 60% mai mici decât în anii precedenţi) fermierii au înţeles cât de necesare sunt investiţiile în sistemele de irigaţii.
„Este prima dată în ultimii trei ani când avem întreaga capacitate de producţie acoperită. Am extins gama de produse, cu utilaje de capacitate mai mare, care să acopere o suprafaţă de până la 5 ha, dintr-o singură trecere. Inclusiv fermieri din Bulgaria au venit să contracteze şi urmează să rezolve problema finanţării.

Până acum, produceam pe stoc şi urma să vedem dacă vindem în vară. În iarnă, am chemat mai mulţi lucrători de la pensie. De la 42 de locuri de muncă, am crescut la 60. Sunt solicitate motopompele şi instalaţiile de irigat. Avem cereri şi pentru sistemele de irigaţii locale, întrucât foarte mulţi au o sursă de apă în zonă. Ne-am dezvoltat un compartiment de proiectare şi producţie a acestor sisteme, în care realizăm toate componentele necesare la irigaţii. Foarte mulţi s-au arătat interesaţi de soluţia propusă de noi, cu puţurile forate la medie adâncime”, declară reprezentanţii societăţii Novus din Constanţa.

Cea mai scumpă instalaţie de irigaţii de la Novus, cu tubul de 600 m lungime, costă aproximativ 14.000 euro. Una similară, produsă în Austria sau Germania, costă între 25.000 şi 27.000 euro. Cea mai ieftină, cu tubul de 220 m, costă 5.000 euro, declară directorul Departamentului de cercetare -dezvoltare.

Investiţia pentru o suprafaţă de cultură de 40 hectare, cu un puţ de 120 m, se ridică la circa 24.000 – 25.000 euro. Anul trecut, cei ce au irigat prin această metodă şi-au recuperat banii investiţi, întrucât preţul grâului şi porumbului s-a dublat.

 

Suprafaţa contractată pentru irigaţii s-a dublat în 2013

Suprafaţa contractată pentru irigaţii în 2013 s-a dublat faţă de anul trecut, totalizând în momentul de faţă 400.000 de hectare, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.

„Este foarte important să putem extinde în acest an suprafaţa care va fi irigată. În prezent avem în jur de 400.000 de hectare contractate, ceea ce este un câştig semnificativ faţă de anul trecut, când discutam de 170.000 de hectare, şi asta la începutul lunii mai când era deja secetă. Vrem să oferim în acest an servicii de irigat în condiţii foarte bune şi să facem acele revizii tehnice din timp, respectiv încă din luna mai”, a precizat Daniel Botănoiu.

Acesta consideră că decizia Ministerului Agriculturii de a a aduce apa pe canalele de irigaţii va influenţa pozitiv contractarea suprafeţelor pentru irigat, nu numai în acest an ci şi în anii următori.

„Nu ştiu cât de mult a influenţat decizia MADR de a aduce apa pe canalele de irigaţii în ceea ce priveşte contractarea suprafeţelor de irigat, dar cert este că pentru anii următori în momentul în care o entitate a statului tratează cu seriozitate producătorii vor avea şi ei încredere. Au fost situaţii în care au contractat cu ANIF anumite suprafeţe, iar administraţia nu a reuşit să aducă apa pe canalul magistral, iar ei nu au mai udat şi şi-au pierdut încrederea. Sper că începând cu anul acesta să capete încredere din ce în ce mai mulţi producători şi să realizeze contracte, numai aşa putem creşte competitivitatea sectorului românesc”, a mai adăugat secretarul de stat MADR.

Banca Mondială: 1,8 milioane de hectare cu sisteme de irigare neviabile economic

Din 9,3 milioane de hectare cultivabile, sistemele de irigaţii acoperă puţin peste un milion de hectare, cu toate că jumătate din suprafaţa ţării are deficit de umiditate naturală la sol.

„Din cele 14,8 milioane de hectare de teren agricol din România, 9,3 milioane ha reprezintă terenurile arabile. Pe 0,5 milioane de hectare, din cele 2,9 milioane de hectare de teren arabil amenajat pentru irigaţii în perioada 1970-1989, există încă sisteme de irigaţii viabile economic. Pe alte aproximativ 0,6 milioane de hectare sistemele de irigaţii sunt marginal viabile, iar pe 1,8 milioane de hectare sistemele sunt neviabile economic“, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale.

Altfel, din 9,3 milioane de hectare doar aproximativ un milion mai beneficiază de udarea tehnologizată, faţă de aproape trei milioane irigate înainte de 1989. Puţin peste 10% din terenuri se mai irigă în prezent, faţă de peste 30% în 1990.

La sfârşitul lunii iunie 2013, a fost aprobată în şedinţă de Guvern o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004. actul normativ vizează protejarea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare prin transmiterea acesteia către organizaţiile şi federaţiile de udători sub formă de comodat şi nu în proprietate ca până acum, urmând ca, după o perioadă de 5 ani, la cerere, acestea să poată primi în proprietate respectiva infrastructură, numai dacă fac dovada exploatării şi întreţinerii corecte a acestora. Aceste reglementări urmăresc responsabilizarea organizaţiilor şi federaţiilor, ştiut fiind că în cazurile in care infrastructurile de irigaţii au fost acordate cu titlu gratuit acestea au fost supuse unui proces de degradare continuu, proprietarii neasigurând întreţinerea lor în condiţii optime. De asemenea, ordonanţa de urgenţă prevede, ca o altă măsură de protecţie, constituirea de către federaţii a unei garanţii în contul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare de 10% din valoarea de inventar a infrastructurii transmise, ANIF având dreptul de a reţine garanţia dacă acestea nu respectă obligaţiile stabilite prin protocolul de predare-primire. Ordonanţa prevede, de asemenea, exceptarea de la transfer către organizaţiile şi federaţiile de îmbunătăţiri funciare a infrastructurii principale de aducţiune.

Articolul a fost publicat și în Agrointel.

Mai mult
apa-in-desert

Terra pastreaza, ca intr-un seif, o adevarata comoara si noi folosim doar 0,63% din ea. De ce?

Daca te duci azi in judetul Constanta si intrebi de fluviul subteran, sigur vei gasi oameni care sa-ti spuna ca au auzit de asa ceva. Cu atat mai mult cu cat lumea a vazut apa cum tasneste din pamant, ca o fantana arteziana, de cate ori s-au facut foraje cu EcoDrill, si in apropiere de lacul Siutghiul, langa statiunea Mamaia, si la Medgidia, Lazu, la Eforie sau Mangalia. E cu atat mai ciudat sa se intample asa ceva intr-un judet, precum Constanta, care dintotdeauna a suferit din cauza lipsei surselor de apa potabila. Nici pamantul dobrogean nu e darnic in rauri sau parauri, daca vorbim de cele de suprafata, cum nici cerul nu trimite aici prea multe ploi, zona confruntandu-se deseori cu seceta. 


Scurta istorie a cautatorilor de apa

Primele foraje, in cautarea apei din adancuri, au fost facute de o firma belgiana, in 1897, aproape de orasul Constanta, in zona Caragea-Dermen. Apa a fost gasita la 35 de metri adancime. Au mai fost sapate puturi si in 1927. Pe atunci, numai centrul orasului Constanta avea apa, prin conducte, datorita forajelor. Dar legenda asa-zisului rau subteran s-a nascut abia cand autoritatile comuniste au decis construirea canalului Dunare-Marea Neagra.

Legenda a pornit de la un maistru de sonda

Inca de la inceputul anilor ’50 se lucra la prima varianta a canalului Dunare-Marea Neagra, care trecea pe langa lacul Siutghiol. In zona lacului lucra un maistru-sef de sonda, care a vazut, alaturi de colegii sai, cu totii uimiti, cum din pamant iese, fioros, asemeni unui balaur, un jet de apa, cu debit impresionant. Aruncata la mare inaltime, apa a fost cu greu stapanita de oameni. Maistrul a trimis imediat informatii la un ziar local, despre ceea ce el credea ca este un rau subteran. „El avea impresia ca a descoperit raul subteran”. Informatia s-a tot „rostogolit”, din om in om, pana cand s-a creat ipoteza ca raul ar fi venit pe sub pamant, tocmai din Muntii Vrancei. Adica raul curgea de la deal la vale, ca orice apa de suprafata. Cu toate ca specialistii stiu ca apele subterane au cu totul alte legi de curgere.

 

Sedinta la Comitetul Central al PCR

Cum era de asteptat, stirea despre raul subteran a facut valva in presa vremii. Unele minti infierbantate au vorbit atunci chiar si de necesitatea construirii unei hidrocentrale care sa capteze raul subteran. Hidrocentrala ar fi trebuit amplasata la marginea lacului Siutghiol. Toata tevatura asta a ajuns in final la urechile liderilor Partidului Comunist din Romania. Subiectul a fost discutat la Comitetul Central. Sefii tarii au vrut ca specialistii in hidrologie si in geologie sa-si spuna punctul de vedere. S-a format imediat o comisie care a plecat la Constanta. S-au facut sedinte cu diversi experti, inclusiv cu cei care lucrau la canalul Dunare-Marea Neagra. La una din acele sedinte a participat si inginerul Nicolae Pitu. Discutiile n-au fost prea lungi, pentru ca lumea s-a lamurit repede despre ce e vorba cu adevarat. „S-a lamurit de atunci problema, ca nu e vorba de niciun rau subteran, ci de un acvifer”, arata inginerul. Cu toate astea, legenda a continuat sa curga prin timp. Cu cat treceau anii si se faceau alte foraje in Dobrogea, iar apa tasnea cu putere in diverse colturi ale judetului Constanta, cu atat oamenii reluau fantezista teorie. Chiar si in anul 2011 s-a vorbit de raul subteran, cand locuitorii comunei Silistea, aflata in partea de est a judetului Constanta, au amintit de apa care a tasnit cu putere din glia lor, in urma unui foraj mai vechi. Apa buna pentru irigarea culturilor agricole.

Definitia acviferului

Evident, trebuie sa raspundem acum la intrebarea – ce este un acvifer? Notiunea e putin cunoscuta omului de rand. Ne-am adresat Institutului Geologic al Romaniei si am vorbit cu cercetatorul stiintific Diana Persa. „Acviferul e un complex format din roca permeabila si apa pe care o gazduieste”, suna raspunsul ca la carte al specialistului. Dar de unde vine aceasta apa? Exista patru surse de alimentare pentru apele subterane din Dobrogea – din Podisul Prebalcanic, care este pe teritoriul Bulgariei, aceasta fiind sursa principala, apoi mai e o componenta de alimentare din Dunare, in zona Ostrov-Cernavoda, dar si din precipitatii sau irigatii. Ajunsa in maruntaiele pamantului, apa circula prin rocile permeabile – nisipuri, pietrisuri, calcare, ne-a explicat Diana Persa. Exista si zone sub pamant in care apa nu are acces. Acolo sunt rocile impermeabile – argile sau marme, cu textura foarte fina. Iata de ce apa din adancuri nu urmeaza o linie continua. Poti gasi apa la cateva zeci sau la cateva sute de metri adancime, intr-un anumit perimetru. „Apa se acumuleaza in rocile neconsolidate – nisipuri si pietrisuri, si in calcare, dar numai in fisuri. Acestea sunt rocile acvifere, care permit circulatia apei”.
Apa din subteranul Constantei vine din Bulgaria

Mai mult decat atat, subteranul care corespunde judetului Constanta contine trei acvifere, suprapuse. „De-a lungul erelor geologice au fost perioade in care s-au depus straturi de roci impermeabile, dar si perioade in care s-au depus straturi de roci permeabile. De aceea in sudul Dobrogei exista trei acvifere suprapuse”, descrie Diana Persa. Acumularile de apa din subteran s-au format de-a lungul a milioane de ani. Acviferul de mare adancime e jurasic-baremian, la adancimea medie se gaseste cel sarmatian, iar cel de mica adancime este cuaternar. Forajele care s-au facut in Dobrogea au ajuns la adancimi de 20 sau 30 de metri, la 500 de metri, dar si la 1.200 de metri. S-a dorit sa se stie cu exactitate debitul apelor subterane si adancimea lor. Stabilirea tipului de acvifer, de mica sau mare adancime, e foarte importanta pentru specialisti. In primul rand, se stie ca numai acviferele de mica adancime pot fi alimentate din precipitatii sau irigatii. „Acviferul de suprafata nu are deasupra lui un pat de protectie, din roci impermeabile”, ne lamureste geologul Diana Persa. Cat priveste apele de mare adancime din Dobrogea, s-a stabilit ca provenienta acestora este in Podisul Prebalcanic. Hidrogeologii romani stiu ca cea mai mare parte a acestui acvifer se afla pe teritoriul Bulgariei. Dar si acolo, in Bulgaria, de unde provin apele care intra in pamant? Exista in acea zona ape curgatoare care dispar sub pamant. „Acolo sunt multe ape curgatoare care dispar la un moment dat. Calcarul fiind la suprafata, apa intra direct in acvifer”. Nu se exclude nici posibilitatea formarii unor caverne sub pamant, in care apa se acumuleaza. Dar golurile acelea nu sunt impresionante, ca diametru, afirma atat geologii, cat si hidrologii. „Acviferul de mare adancime se afla sub presiune. De aceea, in urma unui foraj, apele se manifesta artezian la suprafata pamantului”, explica Diana Persa.

Cercetari in lacul Siutghiol

Orice acvifer de pe planeta functioneaza pe principiul circuitului apei in natura – exista o sursa de la care porneste tot acest „mecanism”, dar la fel exista unul sau mai multe locuri in care aceste ape ies din pamant. „Aceasta curgere poate aprinde imaginatia asupra unor potentiale rauri subteran. „Acviferul alimentat de apele Podisului Prebalcanic are una dintre cele mai importante descarcari chiar in lacul Siutghiol”. Autoritatile romane au declansat, in anii ’60, o vasta operatiune de studiere a fenomenului apelor subterane din Dobrogea. Mai intai s-a facut o cercetare, cu scafandri, a lacului Siutghiol, alaturi de experti ai Institutului National de Meteorologie si Hidrologie, conform denumirii de atunci. „S-a masurat adancimea lacului, care in general are cinci-sase metri. Dar au fost descoperite locuri in care adancimea ajunge la 17 metri, chiar unde sunt izvoarele subterane. Acolo se afla contactul cu acviferul”, continua inginerul din Constanta. Pare ciudat ca un asemenea lac, de peste sapte kilometri lungime si vreo doi kilometri latime, despartit de Marea Neagra doar printr-o fasie de pamant, sa contina totusi apa dulce.

Operatiune de amploare in Dobrogea

Romanii au vrut sa stie daca Marea Neagra patrunde in acvifer, drept pentru care au fost executate doua foraje de mare adancime in dreptul statiunii Neptun. „S-au luat probe de debit si au fost executate masuratori electromagnetice”. Testele au durat cinci ani, iar la capatul lor verdictul a fost clar – nu exista infiltratii ale Marii Negre in acvifer. Trebuie evidentiat ca „apa subterana e cea mai buna sursa de apa potabila, fiind cantonata intr-un mediu relativ izolat de activitatile umane”. Devenise asadar certitudine ca in subsolul Dobrogei se afla un adevarat tezaur, poate mai valoros decat aurul. Dobrogenii aveau sansa apei potabile, de data asta nu din Dunare, nici din cer, ci din adancurile pamantului. Ca urmare, incepand din 1970 a fost demarat un proiect al Ministerului Geologiei, pus in practica de o unitate de cercetare in foraje geologice speciale. Din 1972 pana in 1990 s-au realizat aproape 800 de foraje.
Debit enorm de apa din pamant

A fost stabilita in detaliu harta structurala care prezinta apele subterane din aceasta zona, la studiu participand specialisti ai Universitatii din Bucuresti. S-a constatat ca aceste ape ocupa, in subteran, intreaga Dobroge de sud, principala lor sursa aflandu-se in Podisul Prebalcanic. Directia de curgere a apelor este de la sud spre nord, cu inflexiuni de la vest spre est, in dreptul orasului Constanta. „Captarile de apa s-au facut din cele trei acvifere, suprapuse, din subsolul Dobrogei. Debitul este enorm. Potentialul celor trei acvifere totalizeaza, un debit intre 9.000 si 10.000 de litri pe secunda. Toate forajele de pana acum au insa o capacitate de pana la 7.000 de litri pe secunda, dar capacitatea medie anuala de exploatare este de numai 5.000 de litri pe secunda.

„Apa fosila”

Cu siguranta ca cel mai spectaculos rezultat al studiilor este vechimea apelor subterane, mai ales a celor din acviferul de mare adancime al Dobrogei. Ati vazut cat de repede curg raurile de suprafata. Miscarea apelor subterane e cu totul alta, viteza lor depinzand de permeabilitatea rocilor. Pentru stabilirea vechimii apelor acumulate in subteran s-au folosit anumiti izotopi, precum deuteriu, tritiu si carbon-14. „S-a constatat ca aceasta apa are o vechime de 23.000 de ani. Cat priveste directia de deplasare a apelor subterane, s-au folosit trasori izotopici pentru clarificarea acestei probleme. S-a descoperit ca acviferul care provine din Podisul Prebalcanic se prelungeste si spre nord-est, pe sub fluviul Dunarea, pana in sudul Baraganului. S-au efectuat foraje in apropiere de Calarasi – la 500 de metri adancime, si langa Giurgiu – la 200 de metri. S-a mai descoperit ca si in apropiere de Bucuresti este un acvifer, insa termal. Nu este vorba aici de apa potabila. Se vorbeste de mai multi ani despre izvoarele termale din Nordul Capitalei, aflate totusi la adancime foarte mare, de 2.000 de metri. Ape mineralizate, sulfuroase, hipotermale au fost identificate si in apropierea litoralului romanesc, intre Eforie si Mangalia, acolo fiind folosite in tratamentele balneare.
Fabrica de apa plata – proiect esuat in anii ’80

Sa imbuteliezi apa din acvifer si s-o exporti. Iata proiectul unei fabrici. Un vis neimplinit al anilor ’80. Fabrica de apa plata la Constanta. Apa din acviferul de mare adancime al Dobrogei, testata, dovedea calitati deosebite – negazoasa, curata bacteriologic si chimic. Proiectul s-a naruit inainte ca primul surub sa fie prins in corpul viitoarei fabrici. Nu se mai stie azi de ce s-a impotmolit. Ideea este totusi viabila si in momentul de fata.

Apele subterane, in atentia Uniunii Europene

Acviferul a devenit, in acceptiunea Uniunii Europene, „sursa de apa de sine-statatoare”, cu delimitari clare pe hartile hidrologice si geologice, dar si „corp de apa subterana”, asa cum este prezentat in Directiva pentru Apa a Comisiei Europene, din anul 2000. Infiintat inca din anul 1906, Insitutul Geologic al Romaniei a intreprins studii asupra surselor de apa. Se evidentiaza si rezultatele obtinute de Laboratorul de studii si cercetari hidrogeologice din cadrul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, pe care baza carora se stie ca la ora actuala tara noastra are 142 de corpuri de apa subterana, dintre care 123, de mare adancime, contin apa de cea mai buna calitate. Acviferul din sudul Dobrogei reprezinta insa cel mai mare sistem de acest fel de pe tritoriul Romaniei. In toata tara s-au executat pana acum 1.617 captari din surse de apa subterana, arata Administratia Nationala „Apele Romane”. Un bun exemplu este Aradul, cu 200 de foraje. Un sistem mult mai dezvoltat este totusi in jumatatea de sud a Dobrogei, numai in administrarea Regiei de Apa a Judetului Constanta existand 400 de foraje, necesare alimentarii localitatilor din sud-estul tarii. Reglementarile de la noi arata ca apa din subteran este destinata exclusiv consumului uman. Sunt excluse instalatiile industriale. Expertii critica si tentatia unora de-a folosi acviferele pentru agricultura, ca tot ne-am prapadit irigatiile, bazate altadata pe apele de suprafata.

Comoara din „seiful” Terrei

Mergem pe pamant, dar tot atat de bine am putea spune ca „mergem” si pe apa. Volumul apelor subterane se masoara, la nivelul intregii planete, in milioane de kilometri cubi. Am descoperit cateva date intr-un material intitulat „Prolog la hidrogeologia generala”, intocmit de profesorul doctor inginer Daniel Scradeanu, de la Departamentul de Inginerie Geologica al Universitatii din Bucuresti. La adancimea de 2.000 de metri, de pilda, volumul estimat este de 24 de milioane de kilometri cubi. Putem sa coboram si la 5.000 de metri adancime, unde cantitatea totala de apa atinge 60 de milioane de kilometri cubi. Oamenii de pe intreaga planeta folosesc insa numai 0,63% din tot acest volum, conform datelor UNESCO. Terra pastreaza astfel, ca intr-un seif, o adevarata comoara. Pentru generatiile viitoare…

 

Mai mult
SONY DSC

Agricultura Ţării Româneşti nu are nevoie de formalism are nevoie de EcoDrill

Acordarea la timp a subvenţiilor pentru agricultori, extinderea sistemului de irigaţii şi reabilitarea a două milioane de hectare din infrastructura principală de irigaţii, dezvoltarea sistemului antigrindină şi stimularea producţiei vegetale se află printre priorităţile anunţate de ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Petre Daea.

‘Programul de guvernare pe agricultură este un program cu obiective, cu termene de execuţie, de punere în funcţiune, dar şi cu surse de finanţare. (…). Prima măsura stabilită este să acordăm la timp subvenţiile pentru agricultori şi vă spun acest lucru ca om care are simţul realităţii.(…) Agricultura Ţării Româneşti nu are nevoie de formalism, ea trebuie să se desfăşoare într-un ritm pe care îl cunoaşteţi, iar natura ne jugulează orice întârziere şi ne taxează pe măsură ce aceste întârzieri le menţinem. Acordarea la timp a subvenţiilor este extrem de necesară şi de aceea luăm toate măsurile, tehnic şi organizatoric ca acest lucru să se întâmple la timp’, a declarat Petre Daea, ministrul propus al Agriculturii, în cadrul audierilor în comisiile de specialitate din Parlament.
De asemenea, Daea a precizat că, prin programul de guvernare, România şi-a propus să reabiliteze aproximativ două milioane de hectare, acesta fiind un program bine stabilit cu etape de derulare.

‘Schimbările climatice, planeta, locul unde se face hrana pentru oameni, astăzi şi mâine şi poimâine, au condiţii diferite care trebuie ţinute sub control în măsura cunoaşterii şi a posibilităţilor tehnice de a interveni. România din nefericire de-a lungul vremii prin sistemul de irigaţii nu a putut să aducă apa necesara la nivelul plantelor în aşa fel încât perioadele critice plantele să nu sufere, iar producţia să fie pe măsura interesului şi a efortului fiecărui fermier. De aceea ne-am propus prin programul de guvernare să reabilităm 2 milioane de hectare din sistemul de irigaţii. Este un program bine stabilit cu etape de derulare’, a spus Daea.
Potrivit programului, refacerea sistemului de irigaţii se va face în trei etape, în prima etapă (2017-2020) urmând să se reabiliteze un număr de 86 de amenajări, deservind 1,3 milioane hectare, în a doua etapă 2018-2020 un număr de 37 de amenajări (490.000 ha), iar într-a treia 2019-2020, un număr de 9 amenajări cu 190.000 hectare.
De asemenea, obiectivele ministrului propus mai vizează dezvoltarea sistemului antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, stimularea producţiei vegetale, zootehnice şi a acvaculturii prin înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanţii de la stat, iniţierea unui program de susţinere pentru produse deficitare precum tomate şi carnea de porc, creşterea absorbţiei fondurilor europene, sprijin pentru angajarea tinerilor în agricultură şi industrie alimentară, etc.

Ministrul desemnat al Agriculturii a fost audiat în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor şi de Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din Senatul României.

Mai mult